OUT din echipă după FCSB UTA! Gigi Becali a anunțat cine-i ia locul: E numărul 1! E prea pictor

fcsb uta

Era așa, mototolit, cred că era de anul trecut când au fost aceleași probleme. FCSB a câștigat un singur meci de la startul Ligii 1, 3-2 cu Farul. Antrenorul Charlambous nu îi poate folosi pe Adrian Șut și Darius Olaru la meciul cu arădenii. Ngezana deschide scorul după o lovitură liberă bătută de Octavian Popescu și deviată de un jucător al celor de la UTA. Min. 70- Alexandru Băluță scapă singur cu Popa, încearcă o scăriță peste portarul celor de la UTA, care era ieșit la 16 metri, dar Popa îi interzice din nou golul.

Napoli – AS Roma

O fază fixă, de obicei „călcâiul lui Ahile” la FCSB, deblochează meciul. Puține lucruri notabile, poate doar starea gazonului. În unele momente părea că se joacă pe gheață. Nu la mult timp distanță, Dawa oferă o nouă gafă memorabilă.

Suporterii de la FCSB nu s-au înghesuit să vină la meciul cu UTA Arad

În ultima rundă, arădenii au remizat pe teren propriu cu Farul. Nici după penalty, nici după alte două ocazii ale lui Edjouma, principalul pericol din repriza a doua, intrat pe teren  după accidentarea lui Lixandru. Cum n-a fost niciun meci din acest sezon pentru campioană.

Min. 56- Arbitrul acordă penalty pentru FCSB, după hențul făcut de Conte. Fază fixă, centrare a lui Octavian Popescu, Ngezana e atent și reia cu capul. Sud-africanul înscrisese și la Sibiu, dar a rămas fără reușită după consultarea VAR. Primul pentru el în Superligă, al doilea la FCSB.

Abia în minutul 88, Băluță a reușit să rupă ghinionul și să închidă meciul. În sezonul trecut, cele două echipe și-au împărțit victoriile. În tur, UTA s-a impus cu 2-1, într-un meci în care roș-albaștrii au avut doi jucători eliminați. În retur, FCSB și-a luat revanșa și s-a impus cun un categoric 4-0. Campioana României se află pe penultimul loc, cu 5 puncte acumulate după 6 etape.

fcsb uta

„Adi se antrenează, nu se simte foarte rău, dar va fi dificil să îl vedem pe teren mâine. Încă are genunchiul umflat”, a transmis tehnicianul cu o zi înaintea meciului. De asemenea, partida va fi transmisă la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. El este ajutat la linii de Adrian Popescu și Marius Badea. Cu sacii în căruță după calificarea în Europa League, FCSB s-a întors la bucatele interne.

53 Galerie Foto Au fost scoase la vânzarele vestiarele private ale lui Ronaldo, Zidane sau…

Campioana a acumulat doar cinci puncte, având o singură victorie, obținută în duelul cu Farul. Calificată în faza principală din Europa League, FCSB începe cursa de recuperare a deficitului pe care-l are față de echipele din partea superioară a clasamentului. FCSB are o singură victorie în cele șase meciuri disputate de la începutul SuperLigii, cea cu Farul Constanța, 3-2. Campioana României are un meci mai puțin disputat pentru că a amânat partida cu FC Botoșani în vederea meciurilor din preliminariile europene. De cealaltă parte, UTA are un meci în plus disputat față de FCSB și are șapte puncte, fiind pe locul 12. Echipa lui Mircea Rednic nu a mai câștigat de trei etape.

Transferul pregătit de Mircea Rednic la UTA! Unul dintre cei mai apreciaţi portari din SuperLiga

Popa a respins însă șutul lui Băluță, devenit eroul finalului de meci. O să mai joace, dar să vedem când o să-și revină. A venit undeva unde-l copleșește celebritatea. Când vine mingea la el, îl copleșește emoția”, a spus Gigi Becali, la Fanatik. Ngezana și Băluță au fost marcatorii campioanei României, care a bifat doar al doilea succes din această stagiune, în campionat. A doua zi după meci, Gigi Becali a anunțat o modificare în primul 11.

După reluare, Cîmpanu a trimis puţin pe lângă poarta lui Târnovanu, în minutul 54. Un minut mai târziu arbitrul a dictat penalti pentru un henţ al lui Conte, analiza VAR a confirmat lovitura de pedeapsă, însă Alexandru Băluţă a executat slab şi Robert Popa a respins. Totuşi, Băluţă a profitat de o pasă a lui Daniel Popa şi a marcat pentru 2-0 în minutul 87, aducând a doua victorie în Superligă pentru FCSB, care urcă pe locul 9, cu 8 puncte. UTA a început mult mai bine partida și a ratat două ocazii importante, însă FCSB a fost echipa cu golul. În minutul 16, Ngezana a lovit cu capul din careu și a deschis scorul. După șase meciuri disputate în Liga 1, FCSB ocupă penultimul loc.

  • Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa
  • Încă are genunchiul umflat”, a transmis tehnicianul cu o zi înaintea meciului.
  • N-a devenit însă cu nimic mai limpede, ba chiar era s-o încaseze la infiltrarea de hoț a lui Câmpanu, a cărui finalizare a făcut să tremure culorile roș-albastre.
  • Era așa, mototolit, cred că era de anul trecut când au fost aceleași probleme.

Cei care au deschis scorul au fost însă jucătorii echipei gazdă, în minutul 16, când Octavian Popescu a centrat şi Ngezana a înscris cu o lovitură de cap. Portarul Robert Popa a prins balonul la lovitura de cap a lui Lixandru, din minutul 27, şi la pauză bucureştenii au intrat în avantaj la pauză. Lixandru, mijlocaşul de la FCSB, s-a accidentat şi va rata, probabil, convocarea la echipa naţională a României. Arădenii au început meciul de pe Arcul de Triumf cu o ratare uriaşă a lui Kadiri, şut peste poartă din careu, dintr-o poziţie excelentă, în minutul 2.

Nu cred că jucătorii sunt obosiți, cred că cea mai bună recuperare este atunci când câștigi meciuri, te ajută foarte mult psihic. Min. 2- https://meteolaram.org/ Kaidiri ratează o șansă uriașă pentru UTA. Atacatul nigerian a reluat peste poartă din jurul punctului cu var. Min. 42- Costache șutează, însă Târnovanu reține fără probleme.

De cealaltă parte, UTA Arad are trei meciuri fără succes în campionat și vine pe Arcul de Triumf după remiza cu Farul Constanța, 1-1. Arădenii au şi ei doar o victorie, dar au obţinut 4 rezultate de egalitate şi 2 înfrângeri. Trupa lui Mircea Rednic ocupă locul 12 în clasament, cu 7 puncte din tot atâtea etape. Am țipat în vestiar fiindcă s-au jucat cu ocaziile. Cei care nu au înțeles mesajul meu, s-ar putea să plece acasă, dacă nu le convine”, a declarat Mircea Rednic la PrimaSport.

Lascia un commento

Your email address will not be published.